doua maini, un chip si`o voce

   Nu stiu cu ce sa incep, dar am sa sfarsesc cu inceputul, nu cred ca titlul e bine ales, dar l-as jigni dandu-i nota zece.
   Unora le sta in minte cum manca seminte si altii vad la televizor ca nu poate fi oprit din povestit, pe mine ma fascineaza modul in care gesticuleaza, cum isi misca mainile, o arta a mimei in timp ce vorbeste, dar nu multa lume il cunoaste de pe scena, cum joaca el un rol cu adevarat, iar eu astazi am ramas remarcat.. O piesa de teatru simpla si frumoasa, jucata de el devine imposibila si fabuloasa.
   La inceput, ma facea sa ma simt eu, ajuns la mine acasa insotit de o domnisoara, dadea impresia ca nu are cuvinte, de fapt el imi arata cum sunt eu, noi, in lipsa de idei, fara acel bagaj de cuvinte ce le poti folosi oricand. Si chiar de`si plictisea compania, facea in acelasi timp ca ea sa se simta flatata de faptul ca era acolo, alaturi de el, cel care imi dadea impresia ca sunt eu si tot cel care mi-a demonstrat ca e unic.
   Doua ore l-am privit, eram acolo, putin departe si nu`i simteam privirea, in schimb am fost atent la fiecare miscare, orice mic gest sau tremurare a mainilor, fine in miscari, firave in gesturi, delicate in atingeri, puternice in miscare si slabe atunci cand tremura.
   Nu am cuvinte sa`l descriu, dar se prezinta singur, vorbeste mult si`ti povesteste de`ale lui, caci a trecut prin multe si are de unde sa te`ncante cu ale lui trecuturi.

   Ii spun sincer "LA MULTI ANI!" celui care m-a facut sa ma simt "strain in noapte", acelui FLORIN PIERSIC
ps... am plans:)