In copilarie, cand nu ai destule jucarii sau esti prea mofturos si rasfatat, ai mereu tendinta sa iei ce e al tau si sa pleci. Sa te inchizi in tine sau sa te alaturi altor copii cu care sa te joci. Dar pentru ca orizontul la acele varste este foarte marginit, dupa un timp, te intorci la cei pe care te-ai imbufnat si reiei joaca de parca nimic nu s-ar fi intamplat. E usor, esti copil, uiti repede, nu apuci sa ai suparari prea mari pentru ca pana la urma sunt doar jucarii.
Sunt unii mai rasfatati care vor sa fie totul al lor, mai sunt cei parsivi care trag la cei cu mai multe jucarioare, sa nu-i uitam pe cei ce se supara doar de dragul de a fi rugati apoi sa se intoarca in groapa cu nisip. Mie imi placea sa ofer jucariile, eram bucuros inca de pe atunci de bucuria celor apropiati. Cand cresc, cei mai castigati sunt cei crescuti in spiritul multumirii, adica se pot juca cu putinul care il au si trebuie sa fie multumiti cu asta.
 |
| poza http://culoriparfumate.wordpress.com |
La fel sta treaba si la maturitate, doar ca jucarioarele nu mai sunt deloc jucarii, daca le strici nu se mai repara, daca te superi nu te mai intorci cu aceeasi usurinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu