Nu putem manca mereu, avem nevoie si de apa, dar nici pe aia nu o putem inghiti fara aer. Inspiram intrerupti de expiratie, oftam, zambim, traim treptat iar papilele gustative au parte de cele mai delicate placeri. De la extaz la agonie, aprindem o tigara, umezim gatul cu norul alb ce ajunge in plamani, furtana se dezlantuie, cafeaua'ntunecata ne inunta, visele se potolesc, gandul e rationeal sau pleca la drum.
Dormim adanc, ceva ne trezeste cu pupici dulci, fierbinti, soarele din fereastra ne face cu ochiul, ne intindem ca apoi sa ne ghemuim cand apa rece ne invioreaza. Pana deseara purtam pe noi prosopul ud, greoi, incercam sa il uscam, vandul adus de pasii nostrii il zvanta, depinde doar de noi cat de departe mergem. Peste noapte, in timp ce ne incarcam cu vise, el se incarca de sperante, maine prosopul va fi mai greu, iar noi trebuie sa mergem mai departe.
Eu vreau un prosop mai mare, sa am febra de pupici, imi e rece fara ei! Da-mi prosopul tau, sa-l zvant si pe el, da-mi mana si hai sa fugim! Undeva de unde sa-i fac cu mana lunii cand merge la culcare, acolo unde pot sa-i arat soarelui cat de gentil sunt cu pielea ta, pe cearceaful infinit de nisip, sa facem ingerasi, apoi apa sa ii spele cu fiecare val.
Iubirea, fericirea si bunastarea nu le platim, ci le primim in rate. La fel si amaraciunea. Ca un fruct imens ce are coaja, samburi, codita, mici tepusi, frunze, spini, pulpa e la randul ei invelita intr-o pojghita. Toate au gustul lor, degusta-le!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu