Nu sunt ce credeam ca sunt!

  Pe masura ce cresc imi dau tot mai mult seama ca nu sunt print, sunt doar copilul unei familii superbe si le multumesc pentru cum m-au crescut. Nu sunt special pentru lumea din jurul meu, nu fac lucruri marete demne de adus amint. Sunt cel ce aduce lumina intr-o incapere, desi se putea traii si fara ea.
   Nu am auzit pe nimeni sa planga in lipsa mea, cum uneori eu simt distantarea sau pierderea unor persoane apropiate. Nu sunt, nu am fost si cel mai probabil nu voi fi centrul unui grup, in jurul caruia sa se invarta totul. Nu sunt nici macar la ziua mea aceea persoana! Din contra, sunt cel care incearca mereu sa iti faca tie ziua mai buna, mai usoara, mai frumoasa, mai luminoasa si mai simpla. Uneori reusesc asta si fara sa mi se multumeasca sunt mandru de mine, alteori simt lipsa unui 'bravo ba' si mi-l acord singur.
   Pe zi ce trece incep tot mai mult sa il vad lungul nasului. In copilarie nu am incercat niciodata sa imi incrucisez ochii pentru a-mi vedea varful nasului, insa acum incerc si e foarte greu!
   De astazi mi-am propus ceva: sa imi vad lungul nasului in orice domeniu, sa iau doar ce mi se cuvine si sa nu astept multumiri pentru nimicurile semnificative care le fac!