Vremea

   Trecuseră trei ani de când nu mai simțise gustul buzelor ei moi. Povestea poate fi retrăită imaginar oricând, de parcă s-a întamplat ieri. De fapt, a trecut doar un an jumatate. Sau poate șapte? E confuz cu timpul, dar nu e deloc confuz cu amintirea clipelor petrecute cu ea. Că n-a agățat-o pe net, a ieșit cu ea la plimbare și nu i-a dat dume*, i-a spus că e frumoasă și a mângâiat-o pe față, pe obrazul ei fin. Atunci nu era momentul și nu știa exact ce înseamnă sentimentul puternic ce îl străbate, nu erau fluturi în stomac, era ceva mult mai serios, era copil și nu avea de unde să cunoască, era prea devreme. 
   Azi nu mai știe dacă i-a spus sau doar vroia să-i spună, azi nu mai știe de ce a pus punct când el dorea să o ceară, acum e prea târziu să-i spună și poate atunci era prea devreme. Azi n-o mai pupă de "drum bun", ea nu îi face de mâncare, azi poate se jucau cu un copil... Tot ce mai poate azi să facă e să-i trimită un mesaj: "Zâmbesc și uneori mi-e dor de tine!"


*dume- vrăjeli, vorbe clasice spuse de bărbați pentru a agăța