De ce tot timpul cheia succesului este încrederea? Această aptitudine cu care dacă nu te naşti, poţi să fii extraordinar de deştept şi să nu reuşeşti sau poţi să fii imbatabil de prost şi să reuşeşti.
Stau de vorbă cu o persoană atrăgătoare, iar pentru a fi atrăgător trebuie să arăt încredere? Nu-i pot arăta fluturii imenşi din epoca dinozaurilor ce se zbat în stomacul meu? De ce aş mai avea nevoi de ea dacă am încrederea necesară să fac tot
ce îmi doresc? Se vinde precum un accesoriu? NU! am nevoie de ea
pentru că alături de ea mă simt încrezător, ea îmi oferă încredere, la
fel cum eu îi ofer zâmbete.
Mai ştii când erai la şcoală şi deşi ştiai răspunsul, înaintea ta spunea un coleg o prostie mai mare decât tabla cea prăfuită, dupa care tu te făceai mic de frică să nu dai şi tu cu ea de gard. Până la sfârşitul orei, colegul cel tălâmb, după 9 prostii spuse nimerea ceva bine şi era apreciat... apreciat pentru încrederea avută în prostie.
Când desfac borcanul de dulceaţă nu sunt deloc încrezător în propriile forte. Şi nici când mi se pune ciorba în farfurie nu sunt încrezător în faptul că nu arde. Când mă opreşte poliţia îmi pierd orice speranţă de iertare şi iau amendă, iar când ies din casă închid mereu uşa, neîncrezător în hoţi.
Vreau să pic de prost în faţa unei femei spunându-i că n-am deloc încredere în mine când o privesc. Şi vreau să am aceea idee strălucită care să n-aibă nevoie de încrederea nimănui să reuşească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu