Mereu, vine si ziua aceea

Nu ma intreaba de ce am ajuns tarziu acasa, nu se supara ca ii stric dupa-amiezile de duminica cu o plimbare. Ma iubeste neconditionat. Era camaradul meu cand nu vroiam sa stau cu lumea rea, ma alina cand eram suparat ori trist ori de eram certat cu prietena.

Sarea pe mine sa ma pupe chiar daca abia ii aruncam o privire … de fapt mai ales atunci … pentru ca stia ca e ceva in neregula cu mine…..

Cineva zicea ca numai un om bun poate avea un caine. Eu zic ca un om, fie bun sau rau, devine mai bun daca are un caine.

Max, un Labrador frumos, pieptos, blanos, vanjos, capos, catelul meu de opt ani de zile, m-a schimbat. Era ca si copilul meu, era fratele meu(era copilul si-alor mei) era parintele meu, caci il iubise si bunicu. Ma gandesc ce face, cum se simte, daca si lui ii e dor de mine, caci eu, plang cum nu am plans de ani de zile.

Ma astepta intotdeauna acasa si daca nu dadea din coada in fata portii, il vedeam venind galop, ca Harap-Alb. Manca tot ceea ce ii dadeam fara sa faca mofturi si nu, nu ma judeca pentru nimic, nu imi reprosa ca nu i-am acordat suficienta atentie, nici nu ma pedepsea ca nu i-am stat cu orele alaturi.

A fost o zi in care... defapt atatea zile...

Odihneaste-te in pace, Max!
ps poaze cu el aici http://tinyurl.com/MAXcainelemeu